Acuzații de malpraxis la Spitalul Râmnicu Sărat
În seara de Înviere, o femeie în vârstă de 40 de ani și-a pierdut viața după ce a adus pe lume un băiețel printr-o operație de cezariană. Fiindcă aparent a fost o naștere cu probleme, la finalul procedurii, femeia a suferit o hemoragie puternică, medicii fiind nevoiți să o opereze din nou.
Din păcate, un stop cardio-respirator i-a fost fatal. Soțul femeii decedate acuză medicii de la Spitalul râmnicean de malpraxis. Femeia originară din Slobozia Bradului a fost adusă sâmbătă la spital de soțul acesteia. Pentru că era gravidă în nouă luni, bărbatul a decis să se prezinte de urgență cu aceasta la spital. Medicii de aici au constatat că respectiva avea tensiunea ridicată și au decis să o supună unei operații de cezariană. Chiar dacă nașterea, cât și cea de-a doua operație de oprire a hemoragiei au fost efectuate cu succes, femeia a intrat imediat în stop cardio-respirator, pierzându-și în cele din urmă viața. Soțul rămas văduv mai are acasă 11 copii. Familia îndurerată spune că va depune o sesizare la Colegiul Medicilor pentru a se face dreptate. Conducerea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat a deschis imediat o anchetă cu privire la acest caz.