ATENȚIE: Se reînnoiesc contractele de închiriere a locurilor de parcare din Râmnic
Râmnicenii care doresc să beneficieze în continuare de un loc de parcare rezidențial trebuie să își reînnoiască contractele de închiriere pentru locurile de parcare până la data de 15 februarie. Reînnoirea contractului se face la sediul Acvaterm, iar taxa aferentă este menținută la valoarea din 2016.
De asemenea, taxa poate fi achitată în două tranșe, prima până pe 31 ianuarie și cea de-a doua până pe 30 iunie. La nivelul întregului municipiu există aproximativ 1900 de locuri de parcare rezidențiale administrate de Acvaterm. Râmnicenii posesori de autoturisme care doresc să își păstreze locul de parcare trebuie să achite taxa de staționare până pe 15 februarie.
CITEȘTE ȘI: „Mica Unire” serbată la Buzău într-un mod inedit
În unele cartiere modernizate, cererea locurilor de parcare rezidențiale este mai mare decât locurile de parcare existente în acele zone, însă în alte cartiere, unde locurile de parcare administrate de Acvaterm sunt lăsate de izbeliște, oamenii nu se înghesuie să închirieze un astfel de loc de parcare.