Actualitate

Baronul vrâncean Marian Oprișan s-a împiedicat de judecătorii de la Râmnicu Sărat

Baronul de Vrancea, Marian Oprișan, a primit o lovitură dură de la judecătorii râmniceni, cei care îi judecă acestuia procesul cu Inspectoratul Județean de Poliție Buzău, pe care l-a chemat în judecată pentru a scăpa de sancțiunea contravențională cu care s-a ales la sfârșitul anului 2017 la Oreavu.

Atunci șeful Consiliului Județean Vrancea a fost prins conducându-și bolidul cu 191 de kilometri pe oră pe DN2E85, pe un tronson unde limita maximă admisă este de 100 de km/h.  Un echipaj de poliție l-a oprit pe Oprișan și l-a sancționat cu o amendă  de 2900 de lei și i-a suspendat permisul pentru o perioadă de trei luni. Chiar și așa, tupeul lui Oprișan l-a determinat pe acesta să conteste decizia în instanță, iar în baza certificatului de grefă a reintrat în posesia permisului de conducere. 

Judecătorii din cadrul Judecătoriei Râmnicu Sărat, instanță unde se judecă cazul lui Oprișan a respins însă plângerea contravențională formulată de contestatorul Marian Oprișan, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean Buzău. 

CITEȘTE ȘI: Fostul finanțator de la AS Balta Albă a fost săltat de mascați, fiind acuzat de proxenetism și spălare de bani

Nu este pentru prima dată când Oprișan se crede zeu la volan, lucru care l-a mai costat, de-a lungul timpului, permisul de conducere. În anul 2011 aceluiaș Oprișan i-a fost reținut permisul tot pentru viteză, circulând cu 113 km/h în municipiul Râmnicu Sărat, unde limita de viteză era de 50 de km/h. În 2014, baronul vrâncean a fost sancționat, tot din același motiv, de polițiștii din Bacău. 

Prin atitudinea sa față de polițiști și față de ceilalți participanți la trafic, acesta a reușit să își câștige faima de  „șofer pericol” în trafic,  încălcând deseori legea. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *