Bătaie în curtea Parchetului Râmnicu Sărat
Un grav incident s-a petrecut astăzi, la orele prânzului în interiorul curții Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.
Doi angajați ai Administrației Domeniului Public trimiși la instituție pentru a toaleta spațiile verzi și copacii din zonă s-au luat la bătaie. Din primele informații obținute, se vehiculează că un bărbat de aproximativ 45 de ani angajat al ADP, Sava Georgel l-a lovit pe colegul său de muncă, Cojanu Ilie. Victima a suferit mai multe traumatisme. Se pare că altercația s-a amplificat în urma unor schimburi de replici. La fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție pentru a stabili exact faptele petrecute.