Compania de Apă Buzău se laudă că investește masiv la Râmnicu Sărat, dar fără niciun rezultat
Societatea primarului municipiului Buzău, Compania de Apă, condusă indirect de subalterna sa, Simona Săvulescu, se laudă prin intermediul presei aservite că la Râmnicu Sărat are loc o amplă campanie de modernizare a infrastructurii de apă și canal.
Defapt, reprezentanții societății uită să menționeze că desele intervenții la rețea sunt din cauza avariilor apărute, chiar și pe acele segmente de rețea modernizate în urmă cu câțiva ani.
De aici și până la a emite pretenția taxării și mai mult a cetățenilor, captivi fără voia lor în acest vârtej al incompetenței și a batjocorii, nu este decât un pas.
Compania de Apă oferă de departe cele mai slab calitative servicii raportate la preț și la calitățile organoleptice ale apei.
Sub pretextul ,,modernizării,, infrastructurii de apă și canal, Compania de Apă le încarcă, de multe ori nejustificat, facturile cetățenilor.
Chiar și așa, cu așa-zisele ,,investiții, Compania de Apă Buzău continuă să ofere servicii slabe și apă nu de puțin ori, nepotabilă.
Însă, dintr-un alt punct de vedere, problema este cu totul alta. Din punctul de vedere al conducătorilor auto, intervențiile la desele avarii care apar în Râmnicu Sărat se soldează, neapărat, cu asfalt crăpat sau reparat în bătaie de joc, iar aici dăm exemplul străzii Principele Ferdinand, care pur și simplu a fost măcelărită de Compania de Apă, chiar dacă fusese în totalitate modernizată.