Întâiul cârmuitor al orașului i-a adus mai aproape de Dumnezeu pe consilierii râmniceni
Aleșii locali s-au întrunit în data de 28 mai la ședința de lucru ordinară pentru a dezbate 24 de puncte redactate pe ordinea de zi. Întreaga ședință a durat nu mai puțin de 4 ore, timp în care aleșii râmnicenilor au avut timp de glume, pilde religioase dar și de schimburi de replici acide și răutăcisme mioritice.
Deliberativul râmnicean s-a potihnit la subiecte sensibile, cum ar fi proiectele ce au ținut de execuția bugetului de venituri și cheltuieli, calculul taxei hoteliere, raporurile de gestiune ale consiliilor de administrație a diferitelor instituții subordonate,etc. La capitolul „Alte probleme ale activității curente”, primarul Râmnicului a adus în discuție situația Catedralei neterminate din municipiu. Acesta a spus că îi pare rău pentru faptul că stadiul lucrărilor a rămas în urmă cu mult timp, însă, după spusele lui, ar mai fi nevoie de minimum 55 de miliarde (n.r. sumă calculată la prețurile de acum 4 ani) pentru finalizarea așezământului religios. La această discuție s-a speculat ideea înființări unei așa-zise „Biserici pentru tineri”; chiar dacă acest subiect a avut doar un caracter informațional și nu unul decizional, întâii cârmuitori ai Râmnicului au spus că dacă acest proiect va prinde viață, „Râmnicul va intra în istorie pentru înființarea unei bieserici destinate tinerilor”. Fiindcă pentru a finaliza construcția începută la Catedrală ar mai trebuie minimum un milion de euro, bani pe care bugetul local nu îi are, soluția ar fi transformarea Catedralei începute într-o biserică pentru tineri; această transformare s-ar face prin achiziționarea din zona Maramureșului a unei „biserici autentice de lemn” soluție mult mai convenabilă din punct de vedere financiar; costul total al înființări acestei „biserici pentru tineri” ar fi de 200.000 euro. Pentru a suplini această sumă, aleșii ar trebui să strângă bani din donații, din sponsorizări, de la Ministerul Culturii și de la asociațiile de tineret. Tot cu ocazia acestui subiect cu tentă religioasă, Holban le-a ținut o pildă celor prezenți în sală; „Biserica te leagă de Dumnezeu prin rugăciune; Biserica te educă, te învață ce este Dumnezeu,(…) îți oferă bunătate, iubire și omenie. E mare lucru să fi om (…) S-a dus o femeie la duhovnic și i-a spus că vrea să facă o biserică. Preotul a întrebat-o cu ce bani vrea să facă construcția și aceasta i-a răspuns că nu are bani, dar îl are pe Dumnezeu. Atunci episcopul a înțeles mesajul și i-a dat acceptul să se ocupe de ridicarea bisericii. E bine că îl avem pe Dumnezeu și că suntem niște oameni deosebiți pentru că vrem să facem ceva pentru a implica tinerii noștri.” Holban le-a mai spus colegilor consilieri că „ar trebui să găsim o soluție să atragem tinerii spre aceste activități pentru că ne pierdem în treaba de zi cu zi și seara când ajungem acasă uităm să ne mai închinăm.” Chiar dacă această soluție de transformare a catedralei este doar o propunere, Holban a spus că are încredere în înființarea acestei biserici. În altă ordine de idei, la punctul 23 de pe ordinea de zi, deliberativul local a votat acordarea unei sume de 8000 de lei pentru Parohia „Sfântul Ilie”, sumă necesară pentru achiziționarea unei centrale și 24.000 lei pentru Parohia „Sfântul Dumitru”.