Mâine va avea loc la Râmnic o acțiune de verificare a sistemului de alarmare a populației
Mâine, 6 aprilie, reprezentanții Inspectoratului de Urgență Buzău vor verifica, la Râmnic, sistemul de avertizare și alarmare. Astfel, în intervalul orar 12.30 și 13.00, vor fi introduse două semnale de alarmare.
Este vorba de alarma de dezastre care este alcătuită din cinci sunete de câte 16 secunde fiecare, cu o pauză de zece secunde între ele. Acest tip de sunet este transmis în cazul iminenței producerii unui dezastru. Cel de-al doilea semnal sonor este încetarea alarmei, care se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durată de două minute.
CITEȘTE ȘI: Modificări aduse sistemului de alarmare al populației
Acest semnal este transmis în cazul în care dezastrul preconizat nu a mai avut loc sau după remedierea efectelor determinate de dezastru și intrarea în normalitate. Înainte ca aceste semnale să fie emise, între peroadele de transmitere și după acestea, vor fi transmise mesaje vocale pentru avertizarea populației, înștiințarea și combaterea panicii. Această acțiune de verificare este necesară având în vedere modificările tehnice aduse sistemului de alarmare la nivel județean.