Actualitate

Mascații i-au vizitat pe proxeneții de la Grebănu. Asupra unuia a fost găsit un pistol și substanțe interzise

Poliţiştii buzoieni au efectuat 12 percheziţii la persoane bănuite de comiterea unor fapte cu violenţă, prilej cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri deţinute ilegal. Patru persoane au fost reţinute de poliţişti.

În zilele de 14 şi 15 noiembrie, peste 80 de poliţişti buzoieni, din cadrul structurilor de investigaţii criminale, ordine publică, criminalistică, rutieră şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale au efectuat activităţi şi percheziţii pe raza municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat, la locuinţele unor persoane bănuite de implicare în săvârşirea unor fapte cu violenţă.

Percheziţiile au fost efectuate în baza mandatelor emise de Judecătoriile Buzău şi Râmnicu Sărat.

Poliţiştii au urmărit depistarea persoanelor care deţin bunuri interzise ori pentru care este necesară autorizarea, precum şi descurajarea manifestării unor acte de violenţă în spaţiul public.  În urma activităţilor efectuate au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor un pistol şi articole de muniţie, deţinute ilegal, precum şi un plic cu substanţe despre care există suspiciunea că fac parte din categoria drogurilor de risc.

CITEȘTE ȘI: NEWS ALERT: Ionel Tescaru, directorul general al Companiei de Apă Buzău a fost demis de către Consiliul de Administrație al înterprinderii publice

De asemenea, a fost documentată activitatea infracţională a doi buzoieni de 19, respectiv 21 de ani, care în perioada iulie – noiembrie, ar fi obţinut foloase materiale după ce ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către două tinere, în diferite locaţii din municipiul Buzău. 12 persoane au fost conduse la sediul poliţiei în vederea audierilor, iar faţă de patru tineri cu vârste de 19 şi 21 de ani, doi din comuna Grebănu şi doi din municipiul Buzău a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă la furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, respectiv proxenetism. Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorilor de caz, în vederea documentării şi stabilirii întregii activităţi infracţionale a tuturor persoanelor vizate de acţiunile poliţiştilor.

Foto: Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *