Actualitate

Minor de 15 ani din Podgoria, prins de polițiști cu 75 de kg de articole pirotehnice

În data de 20 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi Şi Substanţe Periculoase, în baza planului de acțiune “PIROTEHNIC 2023”, au desfășurat activități pentru verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.

În cadrul acțiunilor polițiștii au depistat în flagrant delict, în municipiul Râmnicu Sărat, un minor în vârstă de 15 ani, din Podgoria, în timp ce comercializa articole pirotehnice.

Asupra tânărului au fost descoperite 75 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1,P1, F2 și F3, articole nedestinate deținerii sau utilizării de către persoane neautorizate.

Poliţiştii au ridicat în vederea indisponibilizării articolele pirotehnice în valoare de apoximativ 12000 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar cercetările sunt continuate.

Totodată, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Pogoanele, în timp ce își desfășurau atribuțiile de serviciu, au depistat în comuna Largu, un tânăr în vârstă 19 ani, din Vintilă Vodă. În urma controlului corporal asupra acestuia au fost găsite 46 de articole pirotehnice din categoriile F1, FS6 și F4.

Tânărul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, de asemenea polițiștii au procedat la coonfiscarea articolelor pirotehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *