Pește infestat cu viermi depistat în două magazine din Râmnic
Pește infestat cu viermi comercializat în mai multe magazine din municipiul Râmnicu Sărat. Marfa infestată a ajuns în magazine după ce o firmă distribuitoare din Ilfov a importat din Spania 23 de tone de merluciu congelat.
În cazul acestui lot de marfă care a fost supus analizelor s-a constatat că prezintă larve ce pot provoca boli grave. În Râmnicu Sărat s-au depistat două magazine care au fost aprovizionate din lotul infestat.
CITEȘTE ȘI: Doi proxeneți din Grebănu își duceau soțiile la produs
Potrivit directorului Direcției Sanitare Veterinare Buzău, Marijan Milea, o parte din marfa din cele două magazine a fost comercializată către râmniceni. Pe de altă parte, autoritățile medicale dau asigurări că paraziții găsiți în peștele adus din Spania este distrus prin procesul de congelare.