Râmnicenii sunt intersați să închirieze parcări de reședință neîngrijite și neîntreținute
Râmnicenii sunt interesați de parcările de reședință. Așa se face că doar în primele trei luni ale anului, aproximativ 70% din totalul celor 2500 de locuri de parcare de reședință disponibile au fost închiriate. Jumătate din locurile rămase libere, dar care au fost închiriate ulterior, provin de la cei care nu și-au mai reînnoit contractele.
Chiar dacă jumătate dintre parcările administrate de Acvaterm se prezintă într-un mod jalnic, nefiind amenajate ci doar numerotate în așa fel încât să se delimiteze așa-zisele locurile de parcare, râmnicenii aleg totuși să își închirieze o astfel de parcelă. Așa se face că într-un municipiu în care numărul mașinilor crește de la o zi la alta, problema locului de parcare interesează foarte mulți șoferi, însă în condițiile date, aceștia ajung să plătească taxa de închiriere chiar și pentru o parcare „amenajată” în noroi și neîntreținută ori salubrizată.
CITEȘTE ȘI: CAMPANIE UMANITARĂ: Împreună îi redăm Mădălinei șansa la o viață normală