Actualitate

Tânăr de 22 de ani din Râmnic, mort într-un accident auto

Un grav incident rutier s-a petrecut în această dimineață în jurul orei 02.00 pe drumul județean DJ220, singura legătură între comunele Ghergheasa și Boldu. Un tânăr de 22 de ani originar din Râmnicu Sărat și-a pierdut viața, iar alte trei persoane se zbat între viață și moarte pe patul de spital.

Șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Buzău nu a adaptat viteza la condițiile de drum, pierzând controlul volanului, răsturnându-se ulterior într-un șanț de pe marginea drumului. Tânărul care și-a pierdut viața se afla pe bancheta din spate a automobilului.
În urma producerii nefericitului eveniment rutier, ceilalți pasageri ai mașinii au suferit răni grave, care au necesitat tratament de specialitate din partea medicilor din cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat.
Cadrele medicale care se ocupă de starea șoferului care a provocat accidentul au prelevat probe biologice pentru a afla dacă a consumat băuturi alcoolice înainte să se urce la volan.
Tănărul decedat în urma accidentului are 22 de ani, se numește Chivu Sorin și a fost elev al Liceului Economic „Elina Matei Basarab” din municipiu.   Polițiștii încă cercetează cazul pentru a stabili exact împrejurările producerii cumplitului eveniment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *