Actualitate

Tânăr de 26 de ani mort într-un accident rutier

Un tânăr de 26 de ani originar din comuna Grebănu a sfârșit ieri sub propriul bolid. Incidentul rutier s-a petrecut pe fondul vitezei excesive cu care se deplasa șoferul. Accidentul s-a petrecut pe un drum din satul Tulburea, comuna Chiojdeni.

Un martor ocular a declarat polițiștilor sosiți la fața locului că șoferul utiliza telefonul mobil în momentul în care a pierdut controlul mașinii într-o curbă. Șoferul decedat se numește Marius Marian Ghițulescu (Cepoi pentru rude și apropiați) iar în timpul liber opera curse în regim de taxi în localitățile limitrofe municipiului Râmnicu Sărat.
În momentul accidentului, autoturismul marca BMW Seria 3 a fost aruncat într-un șanț de pe marginea drumului de unde s-a mai deplasat câțiva metri oprindu-se într-un copac, ulterior răsturnându-se pe cupolă. Trupul neînsuflețit al lui Marius a fost scos de sub fiarele contorsionate  de un ofițer SMURD aflat la picnic cu familia.
Din păcate pentru el, medicii de pe ambulanța sosită la fața locului au putut decât să constate decesul. 
Martorii prezenți la fața locului ne-au mai spus că imediat după producerea accidentului, rudele și viitoarea soție au ajuns la locul faptei.
Mașina cu care s-a produs accidentul era al unui focșănean care i-o împrumutase lui Marius de scurt timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *