Tot mai mulți câini maidanezi sunt ridicați de pe străzile din Râmnic cu ajutorul unei metode eficiente
Odată cu implementarea metodei „cuștii capcană” de către autorități, numărul câinilor maidanezi capturați de pe străzile din Râmnic a crescut. Numai de la începutul anului și până în prezent, nu mai puțin de 650 de câini comunitari au fost prinși și cazați în padocurile ADP.
Având în vedere că un număr considerabil de râmniceni au sancționat în trecut metodele de capturare a câinilor fără stăpân, autoritățile locale au discutat încă de la începutul anului 2017 despre introducerea unor noi măsuri de capturare a câinilor. Până la respectiva decizie, câinii erau prinși cu crose și de multe ori aceștia sufereau răni la nivelul gâtului.
La nivelul municipiului, echipele de ecarisaj pot prinde metisii doar în anumite intervale orare, iar cu ajutorul cuștilor capcană, aceștia cad mai repede în plasa hingherilor. Câinii prinși sunt transportați în cele două padocuri, unde sunt hrăniți corespunzător. Unii, mai norocoși, ajung să fie adoptați de râmnicenii cu suflet mare, însă alții mor în condiții nu tocmai clare.