TREBUIE MUTATĂ URGENT stația de taxiuri de pe bulevardul Digului – Autoritățile locale îngreunează cu bună știință circulația
Un grav eveniment rutier a avut loc marți, în jurul prânzului, la intersecția străzii Pieței cu Bulevardul Digului, în urma căruia, o femeie în vârstă de 70 de ani a fost lovită mortal de șoferul unui SUV, după care a fugit de la locul accidentului.
Discuția, reluată și cu prilejul altor evenimente rutiere produse la acestă intersecție, despre care mulți șoferi spun că este una dintre cele mai periculoase intersecții din municipiul Râmnicu Sărat, din cauza lipsei vizibilității la stânga, împarte vina pentru decesul femeii la trei.
În primul rând, se pare că victima este cea vinovată, pentru că ar fi încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis, sau cel puțin asta ar putea fi concluzia anchetatorilor.
În cel de-al doilea rând și șoferul SUV-ului, care a fugit ulterior de la locul accidentului, se face vinovat de decesul femeii, însă poartă mai mult o vinovăție morală, pentru că a fugit de la locul accidentului.
Nu în ultimul rând, un alt vinovat pentru producerea accidentului ar putea fi și autoritatea locală care ar trebui să reglementeze circulația rutieră în oraș, în sensul că, se încăpățânează să mențină stația de taxiuri aflată la colțul intersecției cu pricina, taximetriști care obturează vederea șoferilor la stânga dar mai ales acei șoferi care parchează neregulamentar, în disprețul celorlalți șoferi, pentru a putea cumpăra furaje pentru animale, de la un magazin aflat în intersecție.
De-a lungul timpului am mai sesizat nevoia urgentă de a muta respectiva stație de taxiuri, care încurcă traficul rutier și îngreunează accesul șoferilor care vin dinspre strada Pieței către bulevardul Digului, în cealaltă parte a bulevardului, în zona străzii Daliilor, stradă cu sens unic.
Nicio autoritate locală nu a dorit să mute stația de taxiuri amplasată cel puțin nefericit, lăsând astfel de evenimente să aibă loc.