Viorel Holban a primit decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în procesul avut cu Agenția Națională de Integritate
Viorel Holban, primarul municipiului Râmnicu Sărat a trecut astăzi (26.03.2015) prin clipe de suspans maxim. Acesta s-a aflat timp de câteva ore în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
După ce s-a prezentat în fața completului de 3 din cadrul Înaltei Curți de Casații și Justiție pentru a soluționa cererea de recurs în procesul avut cu Agenția Națională de Integritate, acesta a primit în urmă cu câteva minute soluția judecătorilor. Conform acestora, decizia nr.1410/26.03.2015 admite recursul declarat de Holban Viorel „împotriva Sentinţei nr.297 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată. Admite acţiunea. Anulează Raportul de evaluare nr.32676/G/II/19.07.2013 emis de Agenţia Naţională de Integritate. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2015.” Cu alte cuvinte, primarul Râmnicului a câștigat procesul împotriva Agenției Naționale de Integritate, reușind astfel să își păstreze mandatul actual.