Florina Stoian a câştigat în instanţă revocarea ordinului Ministrului Educaţiei
Fosta şefă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău Florina Stoian, a obţinut luni, în instanţă, suspendarea ordinului ministrului Educaţiei, Liviu „Genunche” Pop, care prevedea faptul că Florina Stoian să fie demisă.
Decizia instanţei poate fi contestată de Ministerul Educaţiei în termen de cinci zile. Luni, în sala de judecată au fost prezenţi doar Florina Stoian, asistată de şeful Baroului Buzău, avocatul Mihail Tudorancea. În urma deciziei judecătorilor, Florina Stoian a afirmat faptul că: „Astăzi am obţinut din partea instanţei suspendarea ordinului ministrului Educaţiei prin care am fost revocată din funcţie. Decizia Curţii de Apel Ploieşti este valabilă până la judecarea pe fond a cauzei. Ministerul Educaţiei are termen de contestaţie 5 zile, dar oricum decizia de astăzi este executorie. Mâine merg la Curtea de Apel să iau un certificat cu care să merg la Ministerul Educaţiei pentru a cere să fiu repusă pe funcţie. Nu mă grăbesc, voi face totul în litera legii. Până se va judeca pe fond trebuie să fiu repusă pe funcţie„.
CITEŞTE ŞI: AVERTIZARE DE VREME REA: Judeţul Buzău se va confrunta în perioada următoare cu intensificări ale vântului
Mai mult, Stoian a mai precizat că prin decizia de luni doreşte să dea un impuls şi celorlalţi 12 inspectori şcolari generali demişi luna trecută. Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, rămas fără şef după demiterea de către ministrul Liviu Pop a inspectorului general Florina Stoian, este condus, începând din 4 septembrie, de Geta Burducea. Aceasta a mai ocupat funcţia de inspector şef, însă cu delegaţie, picând de trei ori concursul organizat de ministerul de resort pentru ocuparea postului.
În 18 august, inspectorii generali şcolari din 13 judeţe au fost anunţaţi, printr-un fax trimis după încheierea programului, că mandatul lor încetează începând cu 4 septembrie. Este vorba despre inspectorii generali şcolari din judeţele: Arad, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Ilfov, Ialomiţa, Olt, Mehedinţi, Caraş-Severin, Tulcea, Vrancea şi Sibiu.