Educatie

Ministrul delegat Mihnea Costoiu l-a felicitat pe Ionel-Valentin Vlad, noul președinte al Academiei Române

Ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, l-a felicitat miercuri pe academicianul Ionel-Valentin Vlad pentru alegerea în funcția de președinte al Academiei Române.

 

„Mihnea Costoiu consideră că desemnarea domnului Ionel-Valentin Vlad în această funcție îi onorează atât cariera impresionantă ca academician, cât și instituția pe care acesta o va conduce în următorii ani”, se arată într-un comunicat de presă al MEN remis AGERPRES. Totodată, Mihnea Costoiu a reafirmat sprijinul ferm al Ministerului Educației pentru activitatea desfășurată de Academia Română și și-a exprimat speranța că proiectele de cooperare dintre cele două instituții vor avea rezultate benefice pentru cultura, educația și cercetarea din România. ‘Parteneriatul strategic dintre învățământul superior și cercetare, domenii diriguite de Ministerul Educației Naționale și Academia Română, asigură standardele înalte sub care să plasăm idealurile noastre de dezvoltare’, a subliniat Mihnea Costoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *