Bani din buget pentru alții
Domnul director al Administrației Domeniului Public muncipal, Artisotel Manolescu a cerut la începutul anului din bugetul local suma de 18 miliarde de lei vechi pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi din urbe.
Consilierul pedelist Horjea a întrebat de nenumărate ori în ședințele de consiliu de ce instituția ADP-ului a avut nevoie de această sumă atât timp cât de întreținerea spațiilor verzi se ocupă o societate comercială din municipiu cu puternice ramificații în administrație? Situația stranie a banilor alocați pentru domnul Manolescu continuă. Salubritatea, o altă îndeletnicire teoretică a ADP-ului a fost transferată cu ceva timp, evident cu acordul Consiliului Local Municipal către Acvaterm S.A, însă ADP-ul a prins în schemă și fonduri pentru această sarcină.
O situație frapantă apare, Dumnezeule, pe strada Armoniei, calea de acces neasfaltată care duce spre sediul ADP. Locuitorii acestei străzi ne-au semnalat în nenumărate rânduri că oamenii lui Manolescu nu văd, sau nu vor să vadă mizeria și iarba de pe marginea drumului, un drum pe care de altfel dânșii îl străbat zilnic.
Pe de altă parte, o situația dificilă poate apărea odată cu creșterea temperaturilor, întrucât vegetația necosită de pe marginea căii ferate din zona cartierului Sârbi se usucă, iar un singur muc de țigară aruncat la întâmplare poate crea un adevărat dezastru.