Politica

Candidat pentru primărie primit cu ostilitate de cetățenii unui cartier din Râmnic

Autoritatea Electorală Permanentă a informat că nu există prevederi legale care să interzică partidelor politice să își organizeze campanii de promovare politică în afara perioadei  legale de promovare. Autoritatea precizează că Legea alegerilor locale reglementează doar desfășurarea campaniei electorale, publicitatea electorală din afara campaniei nefiind reglementată decât de legislația din domeniul publicității.

Acestea fiind spuse, un aspirant râmnicean la fotoliul de edil al Râmnicului a început deja să iasă la pas, pe străzile din municipiu, pentru a da piept cu oamenii. Potrivit unor surse din interiorul PSD, candidatul acestui partid nu stă tocmai bine în sondaje, nefiind agreat de o bună parte din profesori și angajații din instituțiile subordonate primăriei. Aceleași surse mai spun că abordarea sa electorală face să îi creeze potențialului votant o stare de confuzie și nesiguranță a îndeplinirii proiectelor de campanie pentru că, spune respectiva sursă, „se află într-o funcție de conducere de 8 ani și nu a făcut nimic concret pentru municipiu„.

CITEȘTE ȘI: S-a răzgândit. Nu mai demisionează

Dovadă că situația prezentată de noi este exactă, candidatul social-democrat s-a deplasat ieri într-un cartier care nu are asfalt și canalizare pentru a le oferi locuitorilor promisiuni că „vor avea asfalt”. Individul a fost apostrofat vehement de un grup de locuitori ai cartierului respectiv, aducându-i la cunoștință că „timp de 8 ani nu a făcut nimic pentru acel cartier„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *