Larisa Violeta Ene (PNL) – tânăra care dorește să reprezinte interesele tinerilor în Parlamentul României
Larisa Violeta Ene, râmniceanca care candidează pentru Camera Deputaților din partea Partidului Național Liberal își dorește să contribuie, cu ajutorul experienței dobândite în mediu privat, la bunăstarea râmnicenilor . De profesie fermier, Larisa Ene are 37 de ani și spune că a avut motive absolut întemeiate pentru a se înscrie în cursa electorală.
Prin prisma profesiei sale, aceasta a înființat un grup de producători, iar împreună cu aceștia a participat la diverse lucrări în Parlament. Liberalii care o susțin consideră că experiența acesteia în atragerea fondurilor europene, experiență acumulată în mulți ani de muncă în domeniul privat, va aduce un aport semnificativ în acest domeniu.
CITEȘTE ȘI: Râmniceanca Larisa Ene, candidata PNL pentru Camera Deputaților este încrezătoare în râmniceni
Pe de altă parte, râmniceanca își dorește un mai mare sprijin din partea autorităților, pentru tineri, în vederea accesării de fonduri europene. Având în vedere că aceasta provine din rândul tinerilor cu inițiativă, Ene Larisa (PNL) cunoaște piedicile birocratice care îi face pe aceștia să se îndepărteze de programele care militează pentru atragerea fondurilor europene. Aceasta și-a început activitatea în anul 2007 când a accesat pentru atragerea unor fonduri europene pentru înființarea unei ferme de porci. Aceasta mărturisește că la acea vreme, accesarea fondurilor europene nu era o treabă tocmai ușoară, drept dovadă că finanțarea a obținut-o abia în anul 2009. Larisa Violeta Ene se află pe poziția a treia pe listele PNL Buzău pentru Camera Deputaților.