Vară plină pentru autoritățile din Râmnicu Sărat
De la începutul anului și până în prezent, autoritățile din Râmnicu Sărat s-au implicat în mai multe proiecte de investiții locale. Unul dintre aceste proiecte va fi semnat săptămâna viitoare și vizează extinderea și reabilitarea Școlii Gimnaziale Doctor Ilie Pavel.
Un alt proiect care va începe în curând este acela al distribuției și devierei rețelei electrice din cartierul Bariera Focșani. În cazul Școlii Gimnaziale Dr. Ilie Pavel, proiectul prin care se va reabilita unitatea de învățământ va fi derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.
CITEȘTE ȘI: Vești proaste pentru clădirile din fosta unitate militară din Râmnicu Sărat. Iată ce soartă vor avea acestea
Lucrurile au mers greu pentru că documentația tehnică necesară cât și realizarea proiectului au durat câteva luni, însă toate au fost duse la bun sfârșit, proiectul ajungând la faza semnării contractului de finanțare. Conducerea municipiului speră că va avea și sprijinul Consiliului Local pentru aprobarea viitoarelor proiecte de hotărâre locală necesară începerii altor investiții.