Victor Hănescu l-a eliminat pe principalul favorit și s-a calificat în sferturile turneului ATP de la Casablanca
Tenismanul român Victor Hănescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP de la Casablanca (Maroc), dotat cu premii totale de 426.605 euro, miercuri, după ce l-a învins pe principalul favorit, sud-africanul Kevin Anderson, cu 6-4, 6-4.
Hănescu (32 ani, 89 ATP) a trecut de Anderson (27 ani, 19 ATP) după o oră și 26 de minute și și-a asigurat un cec de 12.565 euro și 45 de puncte ATP.Cei doi sunt la egalitate acum la meciurile directe. Anderson s-a impus în 2011 în optimi la Estoril, cu 6-4, 6-2, în 2013 în primul tur la Indian Wells, cu 7-6 (6), 6-3, și la Shanghai în turul II, cu 4-6, 7-6 (5), 7-6 (4). Victor obținuse ambele succese precedente în 2011, în primul tur la Auckland, cu 7-6 (7), 6-7 (3), 6-4, și în primul tur la Barcelona, cu 6-4, 6-4.Următorul adversar al lui Hănescu va fi argentinianul Federico Delbonis (N. 6), care a trecut de canadianul Filip Peliwo (venit din calificări, unde l-a învins pe Victor Crivoi), cu 6-2, 6-7 (5), 6-4. Hănescu și Delbonis (23 ani, 43 ATP) se vor înfrunta în premieră în circuitul profesionist.