Consiliul Județean al Elevilor se va întruni într-o ședință extraordinară. Iată ce subiecte se vor discuta
Consiliul Județean al Elevilor se va întruni săptămâna viitoare într-o ședință extraordinară în incinta sălii „D. Filipescu” din Consiliul Județean Buzău.
Președinții Consiliilor Școlare ale Elevilor din județul Buzău au obligația să fie prezenți la ședința programată luni, orele 14:00, iar, în cazul unor motive întemeiate apărute pe parcurs care să le împiedice participare la această ședință, cei în cauză trebuie să delege un alt membru și să înștiințeze Biroul Executiv.
CITEȘTE ȘI: Îndrăgitul folkist râmnicean Dan Manciulea își promovează noul album în afara județului
Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare se află prezentarea metodologiei de alegere a reprezentanţilor elevilor în Consiliul de Administraţie şi a membrilor Consiliului Elevilor în anul şcolar 2017-2018, anunţarea locurilor vacante în Biroul Executiv, precum şi prezentarea raportului privind implementarea Statutului Elevului, la nivel naţional.
