Cultura

Îndrăgitul folkist râmnicean Dan Manciulea își promovează noul album în afara județului

Dan Manciulea, artisul râmnicean care s-a consacrat în stilul folk local și național grație nenumăratelor reprezentanții scenice își va promova cel de-al doilea album, intitulat „Aproape Imperfect” pe data de 6 octombrie, la Bacău.

După principiul „nimeni nu e profet la el acasă” şi cu gândurile deja liniştite de când s-a pensionat recent, folkistul Dan Manciu­lea „respiră” din nou muzică,  susţinând concerte de promovare în afara Buzăului. Aşa se face că, luna viitoare va ajunge şi la Bacău, mai exact pe 6 octombrie, la Villa ­Borg­hese, unde şi-a programat, pe lângă un recital cu piese de suflet, şi promovarea proaspătului album „Aproa­pe Imperfect”. Cele 12 piese inspirate din viața de zi cu zi și presărate cu povești de dragoste, rime atent alese și cuvinte ce ating coarda sensibilă al oricărui ascultător de folk se pot auzi pe scena unei locații private din Bacău, acolo unde iubitorii de muzică folk îl pot auzi pe îndrăgitul artist râmnicean cu începere de la ora 20:00.

CITEȘTE ȘI: Festivalul „Zilele Recoltei” își va schimba locația. Nu va mai fi organizat pe Platoul Dacia

Buzoianul şi-a lansat cel de-al doilea album pe 1 iunie, la Râmnicu Sărat, în prezenţa unui public numeros, alături de prieteni, apropiaţi şi familie. Cu acest prilej, artistul declara că piesele de pe această compilaţie au fost compuse fără să se gândească vreodată că vor ajunge pe un album. Piesele de dragoste şi prietenie sunt inspirate atât din realitatea proprie, dar şi din versurile unor scriitori mai puţin cunos­cuţi, iar anul acesta artistul a declarat că are intenţia de a susţine numai astfel de evenimente dedicate acestui proiect. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *