Anchete

Nepotul lui Ciolacu, afaceri de milioane de euro cu ,,eoliene,, în localitatea buzoiană Stâlpu

Nepotul actualului premier al României este unul dintre privilegiații sistemului și așteaptă să încaseze, indirect de la unchiu său, milioane de euro.

Mihai Cristian Ciolacu, zis Miță, ar urma să primească câteva milioane de euro pentru producerea de energie eoliană sau solară, prin intermediul fondurilor PNRR, cu ajutorul unor firme înființate ,,peste noapte,, imediat după lansarea schemei de ajutor de stat.
În ceea ce îl privește pe ,,regele eolienelor,, Emanuel Muntmark, societatea sa, cu experiență în domeniu, este încă în stare de evaluare cu două proiecte.

Mihai Cristian Ciolacu, nepotul primului ministru Ciolacu, va primi zeci de milioane de euro din partea guvernului condus de unchiul său, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Mihai Cristian Ciolacu, zis Miță, este patronul firmelor Solar Energy Production SRL și Power Solar Energy SRL, ambele din Buzău, aflate pe lista proiectelor aprobate de Ministerul Energiei pentru finanțare din bani europeni.

Solar Energy Production SRL a fost înființată pe 26 aprilie 2022, iar Power Solar Energy SRL pe 29 aprilie 2022, la puțin timp după ce Guvernul României anunța lansarea apelului de proiecte pentru producție de energie din surse regenerabile (eolian și solar), cu un buget de 457.700.000 euro, cu finanțare din PNRR.

Atât Solar Energy Production SRL, cât și Development Power Solar Energy SRL au primit în martie anul acesta, de la Transelectrica, avize de racordare pentru două proiecte de construire de parcuri fotovoltaice în comuna Stâlpu din județul Buzău, cu putere instalată însumată de peste 84 MW – CEF Stâlpu 1 (37,273 MW) și CEF Stâlpu 2 (47,114 MW), scriu cei de la Profit.

Terenurile amplasamentelor celor două proiecte, aflate în proprietatea companiilor dezvoltatoare, au o suprafață totală de circa 90 de hectare. Primăria comunei buzoiene Stâlpu a emis certificate de urbanism pentru PUZ-urile proiectelor lui Mihai Cristian Ciolacu în mai 2022, la circa o lună după înființarea firmelor, iar Consiliul Județean Buzău a dat avize de oportunitate în iulie anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *