Primarul Buzăului, jaf în banii publici ai buzoienilor – Exemplu pus în practică și la Focșani
Conform unor informații apărute recent în spațiul public, primarul municipiului Buzău și-a propus să cheltuiască, din banii publici ai buzoienilor, 3 milioane de euro pe așa-zise studii de fezabilitate, expertize, proiectare și consultanță.
Suma este egală cu cea alocată proiectelor de asfaltare sau de refacere a arterelor rutiere.
De când a venit actualul primar cu apucături socialiste în fruntea primăriei Buzău, localitatea s-a transformat mai mult în obiect de studiu pentru diferite firme agreate de edil, în loc să devină un oraș funcțional și modern.
Toma dorește să cheltuiască peste 100.000 euro pentru un contract de neutralitate climatică și, atenție, pentru un studiu privind conformarea cu principiile New European Bauhause pentru proiectele de regenerare urbană din Buzău, pentru că , oricât de cârcotași am fi, în municipiul Buzău oamenii se deplasează în mare parte pe biciclete sau trotinete, mașinile și mijloacele de transport clasice fiind simple ,,mofturi,, ale plătitorilor de taxe din Buzău.
Același primar vrea să mai cheltuiască suma de 52 de mii de euro pentru un studiu legat de reabilitarea unei alei din Parcul Tineretului.
Conform surselor, mare parte din suma propusă pentru cheltuit se va duce către firma de casă a pesedeului, în materie de ,,studii,,, respectiv Urban Scope SRL, care a făcut combinații atât la Constanța cât și la Focșani, cu primarul-bibelou Misăilă.
Firma Urban Scope SRL nu este străină de afacerile din Buzău, Toma dându-le anul trecut peste 500.000 euro exclusiv pentru ,,studii,,.