Un muncitor care lucra la Autostrada A7 a murit după ce a căzut de pe un pod
Un angajat al firmei care execută lucrări la viitoarea autostradă a7 și-a pierdut viața marți, în urma unor fracturi și hemoragii interne după ce a căzut de pe un pod.
După căderea de la înălțime, muncitorul de 40 de ani a fost preluat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, unde însă din păcate a fost declarat decesul câteva ore mai târziu.
„Un pacient în vârstă de 40 de ani ce prezenta politraumatism prin cădere de la înălţime, aproximativ 5 metri, conştient, cooperant în momentul prezentării. S-au făcut toate investigaţiile necesare, chirurgie generală, ortopedie şi neurochirurgie. După investigaţiile CT s-a constatat că pacientul ar avea un traumatism cranio-cerebral acut închis cu hemoragie, un traumatism de coloană cu fractură, cu hematoame importante şi a avut şi fractură de gambă dreaptă. Ulterior pacientul a decedat, cel mai probabil în urma unui şoc hemoragic”, a precizat directorul medical al SJU Buzău, Ştefania Manolescu.
Accidentul s-a petrecut pe un pod în construcţie de pe lotul 2 al segmentului Buzău–Ploieşti al autostrăzii A7. La faţa locului au sosit poliţiştii, care au început cercetările în cadrul unui dosar penal, şi inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.
„Din primele date bărbatul ar avea 40 de ani şi era din localitatea Scutelnici. Lucra pe Autostrada A7 şi la un moment dat s-ar fi urcat pe o construcţie înaltă, un pod, de unde a căzut. În acest moment se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă”, a declarat pentru „Agerpres” agentul de poliţie Tiberiu Tarcoci din cadrul Biroului de presă al IPJ Buzău.