DEZASTRU PENTRU ROMÂNIA: Manevra abjectă prin care Dragnea „a vândut” gazul din Marea Neagră străinilor
Comisia pentru Energie din Senat a aprobat în data de 18 septembrie două amendamente depuse de un senator PSD care reglementează legea offshore, dând curs astfel cererilor marilor companii americane și austrice care urmăreau aceste reglementări.
Cele două amendamente garantează companiilor petroliere că nu va crește taxarea gazului extras din Marea Neagră pe durata exploatării, iar investițiile deja făcute vor fi scăzute din impozitul pe care firmele îl datorează, informații relatate de portalul E-Nergia.ro. Amendamentele au trecut în prima ședință a comisiei, desfășurată marți, cu doar câteva ore înainte ca Liviu Dragnea să se întâlnească cu secretarul general al Energiei din SUA, Rick Perry.
Întâlnirea anunțată o săptămână mai târziu
Potrivit acelorași surse, Dragnea s-a întâlnit în urmă cu două săptămâni și cu directorul general al OMV și cu președintele pentru dezvoltare și modernizare al ExxonMobil, însă aceste două întâlniri nu au fost comunicate public de președintele Camerei Deputaților la momentul respectiv. Senatorul PNL Constantin Daniel Cadariu, membru al Comisiei pentru Energie, a confirmat pentru un portal de știri faptul că respectivele amendamente au fost depuse de președintele comisiei, social-democratul Gheorghe Marin.
CITEȘTE ȘI: VICTORIE FANTASTICĂ: SCM Gloria Buzău a reușit să se impună în fața „U” Cluj în ultimele secunde de joc
Companiile care au pus presiune pe actualul guvern sunt cele care deja au investit masiv în lucrările de exploatare, în special ExxonMobil și Carlyle din SUA și OMV din Austria. Pe de altă parte și secretarul american al Energiei, Rick Perry a solicitat autorităților române să rezolve aceste două probleme referitoare la continuarea extracțiilor din Marea Neagră. Primul amendament privește micșorarea taxelor plătite de aceste companii statului român, iar cel de-al doilea face referire la interzicerea schimbării cuantumului taxelor aplicate companiilor petroliere pe toată durata exploatării gazelor de pe pământul românesc.
Președintele Comisiei pentru Energie ales cu doar o zi înaintea votului
Ceea ce este și mai interesant cu privire la aceasă manevră dezastruoasă pentru statul român este faptul că amendamentele introduse de senatorul PSD Marin Gheorghe au fost „pe repede-‘nainte”. Mai mult, senatorul Marin Gheorghe, spun anumite surse, ar fi fost ales președintele Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse minerale din Senat pe data de 17 septembrie, fix cu o zi înainte de depunerea amendamentelor. Acesta este vicepreședintele organizației județene PSD Argeș, o organizație apropiată liderului PSD Liviu Dragnea.
