Polițist mort din neglijența medicilor, raportat drept deces COVID-19 pentru a-și acoperi greșelile
Comisarul de poliție Ionuț Hanganu din cadrul IPJ Brașov a încetat din viață din cauza unor greșeli medicale, nicidecum din cauza Coronavirusului, așa cum au mințit autoritățile. Toate s-au întâmplat pentru a le acoperi medicilor o evidentă culpă medicală, care, în perioadă de pace, le-ar fi adus acestora chiar și un dosar penal.
Realitatea a fost scoasă la iveală de către Dan Vasile, apropiat de-al lui Hanganu, care a povestit, cu lux de amănunte, cum s-a produs, de fapt, decesul ofițerului de poliție, prezentat în presă drept caz de deces din cauza COVID-19.
„Comisarul de poliție Ionuț Hanganu din cadrul IPJ Brașov, mort din cauza unor greșeli a medicilor (culpă medicală), nu din cauza COVID cum au mințit autoritățile.
Ofițerul ce nu avea comorbități, s-a testat în data de 12 octombrie pentru că alți trei colegi de-ai lui, politisti, erau infectati. A iesit și el pozitiv. Pentru că a făcut febră, s-a internat într-un spital suport Covid. După o săptămână (20 octombrie) i-a scăzut saturația de oxigen din sânge astfel că a fost transfertat în modularul ATI Covid de la Spitalul Judetean Brașov. I-a fost pusă masca de oxigen CPAP la nivelul maxim: 100. Lucrurile nu evolueaza bine iar politistul le transmite apropiaților mesajul: „E dureros să respir la 100”. Nici în zilele următoare nu e bine iar pe 23 octombrie apar semnele de emfizem pulmonar si sub piele (bule/basici cu aer).
„Aspect de emfizem pulmonar difuz bilateral cu aparitia unor multiple bule de enfizem mai numeroase in campurile pulmonare antero-bazale si postero-bazale bilaterale, ajungand pana la 4 cm(….) Important emfizem subcutanat extins de la nivelul jonctiunii cervico- toracale pe pererii anteriori, posteriori si laterali toracali, ce se extinde circumferential si la nivelul peretilor abdomenului superior scanat.”
CITEȘTE ȘI:Medicul Adina Alberts face o dezvăluire șoc: „99,9% dintre români sunt terorizați de autorități”
Mai multi specialiști de terapie intensivă susțin că aceste complicații (emfizem pulmonar/cutanat și pneumotorax) au survenit mai degrabă ca urmare a ventilării, nu a covidului. Problema a aparut încă din prima zi la ATI, din primul moment al administrarii oxigenului la nivelul maxim 100, în 20 oct. În 23 oct emfizemul era deja instalat si extins. Cel mai probabil plasma a fost administrată după această dată (Ionut a mai trait 2 săptămani) când răul fusese deja făcut.
Tot mai grav, polițistul tine legatura cu apropiații și le scrie prin ce trece. Se plânge de felul în care decurg procedurile de tratament.:
„Unii se implică și știu ce au de făcut, alții habar n-au. Au fost momente când nu mi-au pus masca bine.”
Starea de sănătate a polițistului se deteriorează tot mai mult iar pe 1 noiembrie are un ultim dialog cu un prieten. Îi spune că are des atacuri de panică dar că e hotarât să lupte pentru viața lui, vrea să trăiască. Pe 2 noiembrie este sedat și intubat. A mai trăit așa 3 zile. Dimineață, la ora 4, s-a pronunțat decesul.
Sper ca familia să ceară autopsia chiar dacă acestea sunt interzise prin lege în cazul morților ce au avut COVID.„, a scris Dan Vasile pe o pagină de socializare.
