Editorial

Povestea incredibilă a unui râmnicean, originar din Ghergheasa, întors recent din Afganistan

Râmniceanul Daniel Drăgulescu este unul dintre românii reveniți în țară după începerea crizei din Afganistan. Acesta are 52 de ani și este originar din comuna buzoiană Ghergheasa, unde a absolvit școala generală. Ulterior a urmat cursurile liceale, la Colegiul Național B.P. Hasdeu și Liceul Eminescu, apoi a mers la Academia de Aviație Henri Coandă, pe care a absolvit-o ca șef de promoție.

Ultimul său post în cadrul MApN a fost la centrul de comandă aeriană al Statului Major al Forțelor terestre.
De-a lungul carierei militare a participat la două misiuni în Afganistan, între 2009 și 2010, respectiv 2012 – 2013. După o carieră în armată de 32 de ani se pensionează la începutul lunii octombrie 2020 și alege să plece într-o nouă misiune în Afganistan, de data asta în Garda World, companie de securitate al guvernului american aflată sub comanda Secretariatului Ministerului Apărării din SUA. Pe data de 6 decembrie 2020 ajunge în Dubai, unde obține viza pentru Afganistan, apoi Kabul.
Misiunea din care a făcut parte și râmniceanul s-a referit la procesul de asigurare a intrării principale în aeroportul militar din Kabul, precum și securizarea turnurilor de control, dar și alte sarcini specifice.

Drăgulescu spune că de-a lungul timpului a reușit să îi identifice pe talibani: „Talibanii sunt luptători de când se nasc. Am văzut copii de șase ani, femei cu armament pe sub burka. Ce încredere să ai într-un copil de șase ani când îl vezi cu arma în mână?”.

CITEȘTE ȘI:EȘTI DE ACORD CU ÎNFIINȚAREA unor centre temporare pentru refugiații din Afganistan?
Daniel Drăgulescu spune ce s-a întâmplat în Afganistan
Aparent, totul a început printr-un act de trădare al militarilor și politicienilor afgani, care și-au lăsat țara și aliații în mâinile talibanilor, fără măcar să opună vreo rezistență.
„Semnele căderii Kabulului le-am avut încă din ianuarie – februarie, când atentatele asupra aeroportului din Kabul, asupra cetățenilor din oraș s-au înmulțit de la zi la zi. Talibanii au început ofensiva din Kandahar, la sfârșitul lunii ianuarie a picat baza, una dintre cele mai mari baze NATO din Afganistan, din Camp Apache. (…) Este cea mai periculoasă provincie, acolo este trecătoarea talibanilor care vin din Pakistan către Afganistan; vând droguri, aduc armament. Ei toamna vând drogurile, se duc în Pakistan și se instruiesc, procură armament de pe piața neagră, iar pe piața neagră sunt destule state puternic dezvoltate economic care vând armament către talibani, primăvara coboară și încep lupta. „, spune militarul originar din Ghergheasa.

Acesta mai spune: „Armata afgană a cedat de bunăvoie, a predat, pur și simplu, cazărmile, fără luptă. Talibanii au pus mâna pe armament, pe tehnică de ultimă generație, dată de guvernul american. Și au ajuns, înaintea plecării mele, la 30 de kilometri de Kabul, principalul obiectiv al talibanilor: guvernul, președintele, să pună mâna pe putere, să preia conducerea.”.
Drăgulescu povestește cum, într-o dimineață, nu au mai venit afganii: „Într-o dimineață, când ne-am dus la centrul de mentenanță, am observat că nu au mai venit afganii. Ei aveau informații că talibanii vor intra. Au dispărut cu toții, am rămas contractorii și armata NATO. Au început să tragă, ne-am închis în hangar, au venit câțiva pușcași marini englezi și americani, ne-au securizat, ne-au extras, ne-au urcat într-o noapte, pe 18 august, în avion și am ajuns unii în Anglia, unii în Doha. Ne-au extras americanii, cu avioanele lor de transport.”.

Nu a uitat niciodată de localitatea natală, Ghergheasa
Pe viitor, Daniel Drăgulescu ar vrea să revină definitiv în satul pe care l-a părăsit acum 36 de ani: „Ghergheasa este viața mea. Mi-am luat un teren, încă un lod de casă acum, exact în centrul comunei, și ca să am o ocupație muncesc zilnic, de dimineața până seara. Încă nu m-am regăsit în societatea civilă, mai ales în cea e la țară. Este liniște, eu sunt obișnuit cu agitația.”, spune acesta.

Sursa: Radio România Actualități / Opinia Buzău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *