Editorial

PSD Râmicu Sărat își dă cu stângu’-n dreptu” în plină campanie electorală

După cum ne-au obișnuit, „mințile luminate” din interiorul filialei PSD Râmnicu Sărat au pus la cale un plan de atac bine conturat, atât de bine încât l-au scris și pe foaie. Hârtia, care poartă titlul „Mesaje folosite de militanții PSD în campania pentru alegerea președintelui României” este conturată cu unsprezece subpuncte care trebuie musai învățate asemenea rugăciunii Tatăl Nostru de către propaganda social-democrată.

Dacă ar fi să dăm crezare spuselor lui Iohannis, campania PSD este presărată cu minciuni, dezinformare și atacuri dure, menite să îl discrediteze pe neamț. Un mesaj desființat de Iohannis în media se referă la faptul că „DACĂ IOHANNIS IESE PREȘEDINTE, ÎL VA NUMI PE TRAIAN BĂSESCU PRIM-MINISTRU„. Această manipulare mediatică nu stă în picioare, deoarece însuși fostul primar al Sibiului a afirmat în nenumărate rânduri că îl simpatizează pe Cătălin Predoiu și l-ar dori alături de el, drept prim-ministru. Potențiala victorie a lui Klaus Iohannis este denumită de social-democrați „CATASTROFĂ„, probabil pentru că le este teamă de mersul firesc al justiției. De alt fel, și liderii locali au câteva probleme cu DNA-ul, lucru care probabil le dă dureri de cap și le crează un oarecare disconfort. O altă minciună imensă se referă la următoarea intoxicație; „(n.r – Victor Ponta) A REÎNTREGIT PENSIILE ȘI SALARIILE, A REDESCHIS SPITALE, A CREAT LOCURI DE MUNCĂ„. Dacă ar fi să dăm crezare acestui ultim paragraf „(…) A CREAT LOCURI DE MUNCĂ„, râmnicenii nu ar trebui să se plângă de lipsa locurilor de muncă promise de autorități, însă din păcate realitatea este alta în municipiu. Pe parcursul enumerării celor 11 subpuncte electorale, apare la un moment dat o greșeală de interpretare. Anterior, pesediștii se laudă în fața râmnicenilor că „(n.r – Victor Ponta) A CREAT LOCURI DE MUNCĂ„, ulterior spun „CU VICTOR PONTA PREȘEDINTE (…) OAMENII SE VOR REAPUCA DE MUNCĂ„. Din spusele mai-marilor social-democrați râmniceni, deducem faptul că Ponta a creat locuri de muncă, dar oamenii se vor reapuca de muncă doar dacă Victor Viorel Ponta devine președinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *