Monden

Ai în proprietate un câine de companie? I-ai făcut asigurarea RCA? Dacă nu, riști amenzi de până la 1500 de RON

Știai că există o asigurare RCA pentru câini? Chiar dacă foarte puțini români au auzit de așa ceva, această asigurare este în vigoare de aproximativ 15 ani. Pentru o anumită categorie de animale de companie, legislația stabilește că cetățenii sunt obligați să încheie o asigurare de răspundere civilă.

Dacă proprietarii câinilor de companie nu depun la poliție un act din care să reiasă existența acestei polițe de asigurare, riscă să primească amenzi de până la 1500 de RON. Mai mult, deținătorii de câini sunt pasibili de amenzi și dacă animalul lor de companie cauzează daune, chiar dacă acestea au scăpat de sub pază. Această prevedere este dedicată mai mult proprietarilor de câini periculoși și implică încheierea unei asigurări de răspundere civilă pentru aceștia. Mai exact, cei care au câini periculoși de categoria I, precum cei de luptă sau cei de atac, prin caracterele morfologice, sunt nevoiți să încheie această poliță de asiguare.

CITEȘTE ȘI: Acțiune spectaculoasă a polițiștilor aseară, pe DN2E85, la Mărăcineni. Iată ce vizau oamenii legii

În această categorie intră câinii de tip PitBull, Rotweiller, Bandog sau Boerbull. Acești câini periculoși au accesul interzis în locațiile publice precum și în mijloacele de transport public în comun. În clipa în care sunt scoși afară, legea prevede ca animalele să poarte botniță și să fie ținuți în lesă, ham sau zgardă. Proprietarii care nu își înregistrează câinii la Asociația Chinologică Română și care nu depun la poliție adeverința și declarația pe propria răspundere, precum și copia după polița de asigurare, riscă să primească amenzi cuprinse între 500 și 1500 de RON. Mai mult, dacă animalele sunt plimbate în locațiile în care au accesul interzis și dacă nu le sunt atașate botnița și zgarda, proprietarii câinilor periculoși riscă, de asemenea, amenzi cuprinse între 1500 și 3000 de RON.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *