Monden

O „vedetă TikTok” a fost acuzată că și-a ucis soția și amantul după ce i-a „plantat” în telefonul fiicei un dispozitiv de urmărire

O vedetă a rețelei de socializare TikTok a fost acuzată că a ucis-o pe soție și pe amantul acesteia într-un apartmant de lux din complexul rezidențial East Village, San Diego.

Ali Nasser Abulaban, în vârstă de 29 de ani, este cunoscut pe rețelele de socializare pentru videoclipurile sale în care apare alături de soția sa, Ana Abulaban, în vârstă de 28 de ani.
Pentru că avea suspiciuni privitoare la fidelitatea soției, Abulaban i-a instalat fiicei sale, pe telefonul mobil, un dispozitiv de urmărire-ascultare, pentru a o spiona pe soția lui. Nu mică i-a fost mirarea acestuia după ce a aflat că soția lui, Ana Abulaban l-a înșelat cu Rayburn Cardenas Barron, în vârstă de 29 de ani, chiar în aparamentul lor de lux.

Incidentul a avut loc în după-amiaza zile ide 21 octombrie, 2021, când polițiștii din San Diego au fost chemați să intervină într-un apartament, întrucât vecinii au auzit focuri de armă.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au găsit două cadavre: a soției lui și a amantului. La câteva ore de la deschiderea anchetei, Abulaban a fost oprit de poliție și arestat. Alături de el în mașină se afla fiica lui în vârstă de 5 ani.

Dacă judecătorii îl vor găsi vinovat pentru cele două capete de acuzare, acesta riscă pedeapsa cu moartea, însă până la încheierea procesului, acesta va rămâne în arest.
Avocatul vedetei de pe TikTok a afirmat în fața judecătorilor că cei doi se aflau în proces de divorț, însă clientul său urmărea să își reconcilieze poziția față de relația lor. Totodată, acesta a recunoscut că și el și-a înșelat soția de câteva ori.

Până la comitarea teribilului gest, vecinii au mai auzit scandaluri în apartamentul lor, fiind nevoiți să cheme de câteva ori poliția. În tot acest timp, Ana Abulaban a cerut un ordin de protecție, însă nu a mai apucat să îl și primească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *