Monden

Partidul AUR va vota pentru sănătatatea românilor și pentru legalizarea cannabisului medicinal: „Bolnavii de cancer merită o șansă la viață”

În prezent, consumul de cannabis în scop recreațional este subiect de campanie în Germania. Patru din cele șase partide din Bundestag susțin că legea ar trebui schimbată urgent, în condițiile î ncare unul din trei adulți a consumat marijuana cel puțin o dată în viață. Germania a aprobat deja folosirea cannabisului în scop medicinal încă din 2017, în timp ce majoritatea țărilor membre UE au o legislație în acest scop ori urmează să se întocmească cadrele legale. În România, primitivitatea conducătorilor din Parlament aduce după sine, morți din cauza cancerului și aberații legislative, precum întocmirea dosarelor penale pentru cantități de sub un gram.

„N-ar trebui să rămânem chiar ultimii, pacienții noștri au aceleași drepturi ca și pacienții din Uniunea Europeană, consumul recreațional cred că ar comporta o altfel de analiză. Atunci când canabisul este folosit în scop medicinal nu obținem acel efect high”, a spus Cristina Dumitrache, deputat PSD. Când vorbim de consum recreațional, ultimul raport al Agenției Naționale Antidrog arată că 6,1% dintre români au consumat canabis cel puțin o dată în viață.  Nemții care susțin legalizarea canabisului spun că poliția ar face economie de aproape trei miliarde de euro în fiecare an, dacă ar exclude posesia și consumul de canabis de pe lista infracțiunilor. O discuție mult prea avansată pentru noi.

„Deocamdată, societatea noastră nu este pregatită pentru o temă legată de legalizarea drogurilor. Eu personal nu susțin o asemenea discuție în această zonă, pentru că s-ar amesteca cu demersul nostru pe zona medicală”, a spus Emanuel Ungureanu, deputat USR. Guvernul a respins proiectul de lege care legalizează canabisul, pentru că fenomenul drogurilor este o ameințare la adresa bunei guvernări și a statului de drept.
„Este vorba de CBD, o substanță pe care o avea cânepa pe care o folosim de mii de ani. Cânepa a fost aproape interzisă în România din motive absurde. Nu este vorba despre consum de droguri, este vorba despre a alina durerea bolnavilor.

CITEȘTE ȘI:CLIPE DE SPAIMĂ: Un bărbat din Topliceni s-a întâlnit cu ursul chiar la el în curte: „Mi-a luat un berbec din țarc”
Mulți în perioada aceasta de cancer și leucemie au trebuit să facă ilegalități și să aducă din Germania, Olanda, ulei CBD ilegal. Riscau pușcărie pentru că aveau nevoie de calmant. AUR vrea să elimine aberațiile astea din sistem și vom vota pentru cânepa românească și canabisul pentru uz medicinal”, a spus George Simion pentru Aleph News.

George Simion a mai spus că cea mai mare problemă în acest moment este reprezentată de polițiștii care „patronează consumul de canabis în mod ilegal”. „Patronează întregi rețele de acest gen și câștigă bani mulți de pe urma faptului că este interzis”, a spus George Simion pentru Aleph News.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *