STUDIU: Unii copiii primesc la naștere o mare parte din genele bunicii din partea mamei
Bunicile noastre materne sunt unice prin modul în care comunică emoțional cu noi, nepoții. Ele joacă un rol extrem de important în viața noastră, atât la nivel emoțional cât și la nivel genetic.
Chiar dacă nu petreceți prea mult timp cu bunica maternă, legătura dintre tine și aceasta nu va dispărea niciodată.
Cum se întâmplă asta? Simplu. Conform celor mai recente studii medicale, nepoții împărtășesc o mare parte din ADN-ul bunicii materne, printre caracteristici incluzându-se temperamentul, gusturile dar și emoțiile ei.
Situația descoperită de cercetători a fost împărtășită și de către eseistul chilian Alejandro Jodorowsky, care a scris o carte intitulată „Metagenealogie – Auto-descoperire prin psihomagie și arborele familiei”, unde explică pe larg influența genelor bunicilor materne asupra nepoților lor, deoarece genele pot sări peste generații care trec de la un bunic direct la nepoți.
Conform lui Alejandro, genele pe care copiii le primesc în pântecele mamei vin direct de la bunică. Dintre toți bunicii și rudele, bunica maternă este cea de la care se importă cele mai multe gene. Totuși, acestea nu se transmit întotdeauna la următoarea generație, de aceea există întotdeauna o posibilitate ca unii copii să semene cu mătușile, unchii și bunicii lor mai mult decât cu părinții lor.
Concluzia studiului mai arată că nu este neapărat obligatoriu ca nepoții să arate exact ca bunica lor, dar va exista mereu o amprentă majoră asupra lor (o aluniță într-o zonă comună, un zâmbet, culoarea ochilor, modul lor de mișcare și chiar mersul).
Din păcate, copiii pot moșteni și structura osoară, mușchii și chiar o serie de boli genetice. Concret, circa 25% din ADN-ul fiecăruia dintre noi este împrumutat de la bunici.

