Ce părere aveți? Un bărbat din Argeș a apelat de 31.000 de ori numărul de urgență 112
Operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au preluat, anul trecut, peste 10 milioane de apeluri. Peste 53% din acestea au reprezentat urgențe. STS dă exemplul unui apelant din Argeș care a sunat nejustificat la 112 de 31.000 de ori.
Mai exact, în 2023, operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au preluat 10.489.979 de apeluri, din care 53,82% au reprezentat urgențe. Diferența de 46,18% au fost apeluri care nu au necesitat intervenția agențiilor: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
Cele mai multe dintre cazurile de urgență de competența Serviciului 112, recepționate în cele 12 luni ale anului trecut, 49,29%, au fost transferate către Ambulanță. 24,01% dintre apeluri au fost transferate către Poliție, 18,76% către ISU-SMURD, 5,85% către Jandarmerie, iar 2,10% către alte agenții.
Și în 2023, apelanții abuzivi au îngreunat activitatea operatorilor și au generat un trafic inutil în centrele de preluare a apelurilor 112. Un exemplu este cazul unui apelant din județul Argeș, care a sunat fără a avea o urgență de aproape 31.000 de ori în decursul unui an, folosind mai multe numere de telefon. Apelurile au presupus un timp de procesare de peste 500.000 de secunde, adică aproape 5 zile de convorbiri continue.
„Este esențial ca populația să conștientizeze că orice apel la 112 care nu este o urgență înseamnă secunde prețioase care se pierd în defavoarea tratării unor urgențe reale, adică pentru a asigura imediat sprijinul pentru cei aflați în nevoie. Un grad ridicat de utilizare corectă a serviciului de urgență, raportat la totalul apelurilor preluate la 112, se înregistrează în regiunea București-Ilfov.
Județul Gorj înregistrează cel mai ridicat procent de apeluri care nu reprezintă o urgență, 66,79% din totalul apelurilor primite, fiind urmat de județul Covasna, cu 63,40% și de județul Argeș, cu 59,50%”, se arată în comunicatul STS.
STS mai arată că, de 20 de ani, 112 este numărul unic pentru urgențe din România, timp în care au fost preluate peste 300 de milioane de apeluri. Operaționalizat în 2004, Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU) s-a dovedit o modalitate simplă, eficientă și rapidă pentru alertarea serviciilor de urgență.

