Ciolacu crede că actualele măsuri impuse de Bolojan ,,vor duce România în urmă cu doi ani,,
Fostul premier al României ,buzoianul Marcel Ciolacu a postat recent un mesaj pe o rețea de socializare în care atrage atenția asupra creșterii inflației la 7,8%, situație despre care CIolacu crede că ,,va duce România în urmă cu doi ani,,.
„Inflația a explodat la 7,8 la sută, adică ne-am întors în urmă cu doi ani! Iar asta înseamnă reducerea puterii de cumpărare a populației, mai ales a celor cu venituri reduse. În iunie 2023, când am devenit premier, am promis că duc inflația la o singură cifră, de la 10,3 la sută la cât am preluat-o. M-am ținut de cuvânt și am lăsat inflația pe un palier de 5 la sută, prin plafonarea prețurilor la energie și gaze pentru populație și IMM. Asta a salvat de la faliment 40 la sută din gospodăriile populației și peste 95 la sută dintre IMM. În plus, am plafonat marja comercială la alimentele de bază și am acordat subvenții ce au stimulat creșterea ofertei, a producției la alimente și energie”, a scris fostul președinte al PSD pe o rețea de socializare.
Acesta propune câteva măsuri care, în opinia sa, trebuie luate urgent de guvernul condus de Ilie Bolojan:
„Guvernul actual trebuie să ia urgent măsuri: aplicarea impozitului progresiv de la 1 ianuarie 2026, măsură care ar aduce echitate socială și 11,4 miliarde lei la bugetul de stat; asigurarea de plăți compensatorii (one-off) pentru cei cu pensii mici și creșterea salariului minim cu procentul de creștere a costului vieții; dialog cu ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, n.r.) și companiile de producție, furnizare, distribuție din domeniul energiei, pentru a construi un mecanism de stopare a speculei. Indiferent cât de grea este situația economică a țării, Guvernul nu poate sta cu mâinile în sân în timp ce puterea de cumpărare a populației se reduce dramatic”, mai spune fostul premier al României.

