Confuzie sau realitate: PNL ar vrea să oblige românii să muncească și sâmbăta
Șeful Serviciului de Comunicare al Ministerului Muncii, Cristian Vasilicoiu a anunțat că PNL a depus recent un proiect de lege prin care ziua de sâmbătă să devină obligatoriu zi lucrătoare.
Pe de altă parte, deputatul PNL Dan Vîlceanu, inițiatorul proiectului, afirmă că propunerea sa a fost înțeleasă greșit de reprezentantul PSD de la Ministerul Muncii. Proiectul ar lăsa la alegerea angajatului dacă vine sau nu sâmbătă la muncă, contra cost, evident.
CITEȘTE ȘI: Acvaterm Râmnicu Sărat va cumpăra mai multe utilaje moderne
Pe de altă parte, inițiatorul propunerii, liberalul Dan Vîlceanu , spune că respectiva „informație a fost interpretată stupid” și a dorit să facă câteva precizări în acest sens: „Nu am depus niciun proiect în care sâmbătă să devină zi lucrătoare. Proiectul de lege pe care l-am propus nu schimbă cu nimic programul de lucru de 40 de ore, ci se referă strict la orele suplimentare care sunt și rămân opționale. Proiectul pe care l-am depus nu impune obligații nici pentru angajați, nici pentru angajatori, ci doar permite celor două părți să își facă programul așa cum își doresc.„, a menționat inițiatorul propunerii legislative.
