Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit în cea de-a doua zi de Paște: Acesta ar fi condus beat și drogat
Creatorul de modă Răzvan Ciobanu și-a pierdut viața luni dimineață, într-un accident produs în județul Constanța, după ce mașina la volanul căreia se afla a lovit mai mulți copaci. Trupul neînsuflețit al creatorului de modă a fost găsit lângă SUV-ul de lux.
Conform unor informații acesta se întorcea de la o petrecere organizată într-un club de pe litoral unde ar fi consumat băuturi alcoolice și alte substanțe, însă această informație trebuie confirmată de medicii legiști.
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al județului Constanța, luni dimineață a avut loc un accident rutier la ieșire din localitatea Săcele spre Năvodari. Un bărbat în vârstă de 43 de ani conducea un autoturism marca Range Rover, iar din cauza neadaptării vitezei mașina a părăsit carosabilul, de unde a acroșat mai mulți copaci marginali. SUV-ul s-a rostogoloit de mai multe ori înainte să se oprească pe câmp. În urma accidentului, șoferul, Răzvan Ciobanu a decedat. Bolidul nu era al său ci al unei prietene, fapt confirmat și de documentele găsite în interiorul mașinii.
Viața lui Răzvan Ciobanu
Răzvan Ciobanu s-a născut pe 28 ianuarie 1976. Creatorul de modă a murit în această dimineață, la vârsta de 43 de ani, în urma unui accident rutier. Creatorul de modă a avut prima prezentare la 19 ani. În cariera sa a participat la mai multe prezentări de modă internaționale, colaborând inclusiv cu Irina Schrotter, dar și cu branduri cunoscute. În țară a mai fost juratul unei emisiuni de modă. Poate cea mai cunoscută colecție a sa este cea de primăvară-vară „Rochia”. Lansată în 2009, conține 70 de rochii de seară și a primit critici pozitive de la specialiști.
La începutul carierei sale, designerul a avut câteva probleme cu greutatea. A urmat o dietă și a reușit să slăbească de la 130 de kilograme la aproximativ 83 de kilograme. A declarat public că este homosexual, însă nu a fost niciodată de acord să vorbească despre acest subiect, considerând că este un lucru personal.
Probleme cu narcoticele
Anul trecut, Răzvan Ciobanu a fost audiat de DIICOT Ploieşti, fiind suspectat că ar deţine droguri de risc pentru consum propriu. Dosarul viza mai multe persoane care ar fi comercializat droguri de risc și de mare risc.