NATIONAL

Cum își turna colegii de la Hasdeu comunistoidul-securist ajuns peste noapte vicepreședinte al Comisiei SIE

Dacă mai aveam vreun dubiu în ceea ce privește persoanele care conduc țara, trebuie să nu îi excludem pe comuniștii-securiști, rămași din nefericire în politică și în viața publică.

Parlamentul României a votat recent , prin vot secret, membri noilor comisii care au rolul de a controla activitatea SRI și SIE.

Comisia SIE este condusă de Alexandru Muraru, din partea PNL, iar unul dintre vicepreședinți este senatorul cu origini buzoiene Felix Stroe, din parte PSD, un fost comunist ,,cu acte,, și informator al Securității.

Conform unui document transmis de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) la solicitarea Info Sud-Est în 2015, Felix Stroe a fost informator al Securității sub numele conspirativ „Dan”. Deși CNSAS a concluzionat că nu i se poate atribui calitatea de lucrător sau colaborator al Securității, instituția a identificat mai multe note informative semnate de Stroe, arată G4Media.

„Informez că în anul II C, Lic. B.P. Hasdeu (sic!), învață elevul K.C. Despre acesta cunosc în ultimul timp că s-a despărțit de anturajul în care trăia și cred că nu a mai audiat emisiunile postului de radio Europa Liberă. În ultimul timp a fost ocupat cu învățătura fiind corigent la două obiecte, fiind rar văzut în oraș cu prietenii”, scria Stroe într-o notă informativă. „Informez că P.V. este elev în anul II la Liceul Eminescu. Despre acesta cunosc că are o comportare normală, nu l-am văzut în anturaje dubioase și discuțiile pe care le-am avut cu acesta nu s-au referit cu nimic la emisiunile Europei Libere precum nici alte comentarii cu caracter politic. Știu că tatăl său este ofițer”, mai scria comunistul securist în perioada cât era elev la Hasdeu.

Felix Stroe a fost ministru al Transporturilor în guvernele Grindeanu și Tudose și conduce PSD Constanța din 2015. În ciuda rezultatelor slabe ale filialei la alegerile locale din 2024, a fost menținut în fruntea organizației județene. După Revoluție, Stroe și partenerul său politic, Ion Dumitrache, au devenit influenți în Portul Constanța și în alte domenii economice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *