NATIONAL

Din luna iulie se modifică vârsta de pensionare pentru femei

Se modifică vârsta de pensionare la femei din luna iulie. Un anunț în acest sens vine de la Ministerul Muncii. La ce vârstă se pot pensiona femeile, de fapt?

Simona Bucura Oprescu a vorbit despre vârsta de pensionare, dar și despre modificările pe care noua lege le va aduce. Vârsta de pensionare creștere treptat, într-adevăr, de la an la an.

Ministrul Muncii anunță că momentan, vârsta de pensionare pentru femei este de 62 de ani și două luni. Lucrurile se vor schimba din luna iulie, când vârsta de pensionare va fi de 62 de ani și trei luni.

Mai departe, în următorii șase ani, lucrurile vor fi ceva mai diferite. Vârsta de pensionare la femei crește, astfel că până în anul 2035, aceasta va fi de 65 de ani.

În ciuda acestui lucru, însă, femeile vor avea câteva beneficii, spune ministrul. Mai exact, vârsta de pensionare poate fi redusă pentru fiecare copil născut și crescut.

Crește vârsta de pensionare la femei

Totodată, femeile mai beneficiază și de concediul pentru creșterea copilului. Iar această perioadă este de asemenea considerată contributivă.

„Astăzi vârsta de pensionare pentru femei este de 62 de ani și două luni. Din iulie va fi de 62 de ani și trei luni. Până în 2030, aceasta trebuie să crească la 63 de ani, și până în 2035 aceasta trebuie să crească eșalonat la 65 de ani.

Dar am venit cu două beneficii importante care să reechilibreze, să balanseze, astfel încât prin noua lege a pensiilor să nu pedepsim femeile, chiar dacă a fost un angajament pe care România l-a luat prin PNRR.

Cele două elemente din noua lege sunt faptul că vârsta de pensionare se reduce cu șase luni pentru fiecare copil născut și crescut până la vârsta de 16 ani, pentru proprii copii, și până la 14 ani pentru copiii adoptați, astfel încât să avem o reducere a vârstei de pensionare și să recunoști efortul femeilor.

Iar al doilea element, faptul că în ceea ce privește concediul pentru creșterea copilului, aceasta este considerată perioadă contributivă”, a explicat Simona Bucura Oprescu la Antena 3 CNN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *