Parlamentarii vor să schimbe legea: Amenzile neachitate vor fi executate silit de către primării
Parlamentarii doresc să modifice regimul juridic al contravențiilor astfel încât primăriile, prin deliberativele locale, să poată executa silit o persoană amendată, dacă aceasta nu își achită contravenția în termenul legal de 30 de zile.
În prezent, primăriile trebuie să sesizeze instanțele de judecată în astfel de cazuri și de cele mai multe ori, costurile ridicate, precum și procesele îndelungate, ajung să depășească valoarea amenzii sau contravenției, astfel încât acestea se prescriu. Prin proiectul de lege depus la Senat se urmărește ca punerea în executare a sancțiunii să se facă de către consiile locale în următoarele domenii: „salubritate”, „activitate din piețe – curățenia și igienizarea acestora”, „întreținerea parcurilor și a spațiilor verzi, a spațiilor și locurilor de joacă pentru copii”, „amenajarea și curățenia spațiilor din jurul blocurilor și locuințelor precum și a terenurilor virane”, „întreținerea bazelor și obiectivelor sportive aflate în administrare consiliilor locale”, „întreținerea străzilor și a trotuarelor”, „întreținerea școlilor și a altor instituții de educație și cultură”, „întreținerea clădirilor, împrejurimilor și a altor construcții” și „colectarea gunoaielor și a resturilor menajere”.
