NATIONAL

PROPUNERE: Contractele de leasing să nu mai aibă titlu executoriu

Un proiect de lege vizează o serie de schimbări la nivelul contractelor de leasing. Propunerea a primit marți votul deputaților și se referă la scoaterea caracterului executoriu al contractelor de leasing atunci când utilizatorul este și consumator.

O altă modificare se referă la mărirea cu o lună a termenului după care operatorul de leasing are posibilitatea să ceară rezilierea contractului, pe motiv de neplată; acest lucru ar însemna ca perioada scadentă să fie de trei luni, nu de două cât este până în prezent.

Pentru a stopa abuzurile din prezent, chiar și atunci când utilizatorul returnează bunul, consumatorul rămâne în continuare dator față de societatea de leasing din cauză că bunul a fost vândut mult sub prețul pieței. Parlamentarii doresc ca odată ce bunul cu pricina este returnat la termenul din contract, eventualele despăgubiri nu vor mai putea cuprinde decât diferența între totalul sumelor datorate conform contractului diminuată cu valoarea obținută prin valorificare exclusiv TVA sau, după caz, cu valoarea stabilită printr-un raport de evaluare a bunului emis de un evaluator autorizat.

CITEȘTE ȘI:Zona fostelor unități militare din Râmnicu Sărat ar putea deveni în 2 ani un paradis pentru investitori
Propunerea mai face referire și la un drept prioritar la cumpărarea bunului, valabil 30 de zile de la data predării. Dacă prețul plătit de către cumpărător este mai mic față de sumele datorate conform contractului, utilizatorul are obligația de a plăti diferența finanțatorului, în maximum 30 de zile de la data încasării de către finanțator a prețului de vânzare aferent transferului bunului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *