NATIONAL

Un tânăr a fugit din carantină pentru a-și bate soacra, însă s-a ales cu un picior rupt și dosar penal

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, de etnie, care se afla în autoizolare din data de 18 martie, însă a decis să încalce legea și a ieșit din casă mergând la o petrcere organizată în satul natal.

Întâmplarea a avut loc în județul Neamț. După ce a băut mai multe pahare, nemțeanul și-a amintit că are câteva polițe de plătit soacrei sale, cu care avusese mai multe conflicte în trecut.
Femeia a reușit însă să îl vadă la timp pe băiat, așa că a anunțat Poliția și s-a baricadat în casă. Un echipaj de poliție s-a prezentat de urgență la fața locului și l-a preluat pe băiat, internându-l imediat într-un centru de carantină.

CITEȘTE ȘI:Râmnicean de 26 de ani, amendat cu 5000 de lei pentru că nu a rămas izolat la domiciliu
După nici 24 de ore de la internare, acesta a reușit să fugă din carantina instituționalizată în care fusese plasat, sărind un geam aflat la etajul 1 al centrului. Individul s-a ales cu o fractură la un picior. Cazul este deja în atenția autorităților care au deschis un dosar de cercetare penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *