Pamfletul lui „Cetățeanu’ Turmentat”. Episodul 3
Stimabililor concetățeni, v-ați pregătit de euro…hâc!…parlamentare?! Eu tot stau și mă gândesc: ce să fac, cu cine să votez.
Parcă nici băutura nu mai…hâc!…merge! Cu cine să mă sfătuiesc, pe cine să întreb?! Deputatu` nostru a sărit în altă barcă; auz pe la crâșmă că și primaru` e pe picior de plecare. Chiar nu știu ce să fac! Bașca nea Poșircă, fostul profesor, înțeleptul din cârciumă, ne-a dat o veste care mă pune pe gânduri. Cică acum, duminică, la alegerile europarlamentare, e….Duminica Orbului! A cincea duminică după Paști. Așa a fost și în 1990 neicușorule când au câștigat comuniștii și a ieșit tovarășul Ilici Iliescu! Păi acum știm, ne-a zis și nea Poșircă, că tot comuniști și securiști sunt, doar că s-au certat pe ciolan între ei și s-au scindat: PSD, PNL, PDL, PMP …tot din comuniști și din securiști se trag! Curat ghinion! Să votezi în Duminica Orbului! Cred că o să fiu singurul chior! Chior de …hâc!…beat!
Articolul de față este un pamflet. Orice asemnănare cu personajele din text este fictivă și pur întâmplătoare. Vă rugăm insistent să tratați articolul ca atare!