La finalul lunii iulie, 7 râmniceni vor primi titlul de Cetățeni de Onoare. Iată care sunt aceștia cât și poveștile lor de viață
În data de 31.07, deliberativul local râmnicean se va întruni în cadrul ședinței de lucru ordinare pentru a dezbate o serie de proiecte de hotărâre locală care ar trebui să vizeze bunul mers al comunității locale. Ședința de lucru de la finalul lunii este deschisă de șapte proiecte de hotărâre locală care se referă la acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” unor râmniceni care au contribuit activ la viața socială, sportivă sau culturală a municipiului Râmnicu Sărat.
Primul proiect de pe ordinea de zi face referire la acordarea titlului de Cetățean de Onoare fostului primar al municipiului în perioada 1990-2008, inginer Ghinioiu Constantin.
GHINIOIU CONSTANTIN

Conform expunerii de motive, „în toată activitatea și-a propus obiective importante pentru ridicarea gradului de civilizație și a bunăstării râmnicenilor” și „în primul mandat 1992-1996, cea mai mare realizare a fost înființarea distribuției de gaze în Râmnicu Sărat„. În primul mandat al lui Ghinioiu, acesta a făcut eforturi uriașe pentru a obține Hotărârea de Guvern care aproba desfășurarea investiției de aducere a gazelor naturale în municipiu. Datorită lui Ghinioiu, și alte localități buzoiene, precum Boldu, Ghergheasa, Râmnicelu sau Valea Râmnicului beneficiază de gazele aduse în zonă de fostul edil. Alte realizări evidente ale lui Ghinioiu pentru Râmnic mai sunt și cele legate de apariția cartierelor noi de locuințe Anghel Saligny, Alecu Bagdat și Slam Râmnic, cartiere care încă de la inițiativa lui Ghinioiu au rămas la fel, noile conduceri ale orașului post-Ghinioiu nemaifiind interesate de modernizarea acelor zone.
DIMA CONSTANTIN
O altă propunere pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare este cea legată de numele doctorului Dima Constantin. Acesta s-a născut la 24 mai 1938 în municipiul Iași. În anul 1964 doctorul Dima termină studiile Facultății de Medicină Generală cu nota 9 și se căsătorește cu Adriadna, originară din Raionul Soroca. Medicul și-a desfăvârșit pregătirea profesională în specializarea neurologie, profesând inițial la Spitalul Județean Buzău, iar mai apoi, pe 1 aprilie 1982, a fost transferat la Dispensarul Policlinic din Râmnicu Sărat. Din 1984 și până la vârsta pensionării, doctorul Dima a fost medic șef de secție la compartimentul Neurologie în cadrul Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat. De asemenea, medicul primar oftalmolog, doctor în științe medicale Dediulescu Lucreția îl caracterizează pe doctorul Dima drept un bun sfătuitor și formator de cadre medicale: „Munca, omenia, personalitatea, bunătatea, cultura generală, spiritul de bun administrator, colegialitatea, bun sfătuitor și formator de cadre medicale, acestea sunt o parte din calitățile domnului doctor Dima Constantin„.
TIVGĂ NECULAI

Mergând mai departe cu propunerile pentru titlul de „Cetățean de onoare” al Râmnicului, îl întâlnim pe profesorul Tivgă Neculai. Profesorul de judo Tivgă s-a născut la data de 18 iulie 1958 și a început activitatea ca antrenor de judo în Râmnic în anul 1979. În intervalul 1979-1989, nu mai puțin de zece sportivi râmniceni au ajuns la lotul național de judo cât și la mai multe cluburi cu renume din București, printre care Piciu Petrică, Tănase Cristian, Iaru Gabriel Nistor, Galbenu Marian sau Duda Nelu. Profesorul Tivgă a fost apreciat pentru rezultatele obținute de copiii pe care îi antrena, dovada fiind medaliile și diplomele care stau și acum mărturie în panoplia personală a acelora pe care i-a antrenat. Toți sportivii care au trecut prin mâna profesorului Tivgă își aduc aminte despre acesta că și-a dedicat la propriu viața judo-ului.
DUMITRU DUMITRU
Un alt nume apărut în lista consilierilor locali este cel al doctorului Dumitru Dumitru. Acesta s-a născut la 19 mai 1945 în comuna Didești, județul Teleorman. În anul 1969 a absolvit medicina militară în capitală și după acest capitol profesează ca medic principal în Triajul Spitalului Militar Focșani până în luna mai a anului 1982 când este trecut în rezervă. Pentru o scurtă perioadă de timp profesează și în cadrul Spitalului din Râmnic, în incinta Policlinicii, iar mai apoi trece la secția de Medicină Internă. În 1991 obține gradul de medic primar, iar în anul 1993 este numit director al Spitaluluu Orășenesc Râmnicu Sărat până în 1997, când preia funcția de Șef Secție Medicină Intrnă. În luna mai a anului 2011 acesta se pensionează.
ALEXANDRU MĂCIUCĂ

Un alt nume care cel mai probabil urmează să devină „Cetățean de onoare” este Alexandru Măciucă. Acesta este considerat un fiu al Râmnicului, prin origine și prin sentimente și un expert în bunuri culturale cu semnificație artistică. Acesta a contribuit activ la dezvoltarea culturală a municipiului și la promovarea valorilor culturale ale acestuia. De menționat ar mai fi faptul că Alexandru Măciucă a contribuit și la promovarea patrimoniului orașului, inclusiv a personalităților, organizând în anul 2005, la Muzeul Național de Artă împreună cu Liliana Chiriac, expoziția dedicată celui mai mare pictor râmnicean, Petre Iorgulescu Yor.
MILITARII BARBU MARIUS ȘI ALEXE IONEL
Alte două nume regăsite în propunerile deliberativului râmnicean vin, de data asta, din partea Statului Major General. Conform unei scrisori trimise actualului primar al Râmnicului de către Nicolae Ionel Ciucă, șeful Statului Major General, se face referire la plutonierul major Barbu Marius și caporalul Alexe Ionel, ambii domiciliați în Râmnic. Conform documentului transmis Primăriei râmnicene, cei doi militari au fost răniți în Afganistan, rămănând cu afecțiuni care le influențează calitatea vieții personale și a familiilor acestora. Militarii au dovedit ambiție și tărie de caracter, asumându-și onoranta misiune de a se înscrie în echipa României care va participa la evenimentul sportiv internațional – Invictu Games Toronto 2017, unde vor participa mai multe națiuni aliate și partenere.
Conform statutului de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al Râmnicului, beneficiarii au dreptul de a lua cuvântul la ședințele Consiliului Local Râmnicu Sărat, la dezbaterea materialelor care privesc întreaga comunitate, dreptul de a participa la toate manifestările desfășurate sub patronajul Consiliului Local sau în care acesta este co-organizator și dreptul de a participa gratuit la toate manifestările cultural-sportive organizate de instituțiile aflate în subordinea Consiliului Local. Pe de altă parte, beneficiarii în viață ale acestor titluri au obligația de a promova imaginea Râmnicului Sărat în orice context.

