NEWS ALERT: Accident mortal pe DN2E85 la Urechești
Conform unei informări de ultimă oră venită din partea IPJ Vrancea, polițiștii lucrează în acest moment pentru decongestionarea traficului rutier pe DN2E85, in zona localității Urechești.
Aici a avut loc în urmă cu puțin timp un accident frontal produs între două autovehicule, în urma căreia 5 persoane au fost rănite, iar o a șasea a decedat, în acest caz fiind vorba despre unul dintre șoferi.
Chiar dacă echipajele medicale sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare șoferului, aceștia au fost nevoiți să declare decesul .
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme marca Opel.