20.000 de lei de la Consiliul Județean Buzău pentru tebere de robotică
„Colegiul Național <Bogdan Petriceicu Hasdeu> organizează și implementează, pe perioada vacanței școlare de vară 2024, prin Clubul de robotică din cadrul unității de învățământ și în parteneriat cu Asociația de părinți a Colegiului, un proiect de interes județean prin raportare la beneficiari și scop. Prin acest proiect, vor fi organizate 5 tabere a câte 5 zile, pentru câte 20 de elevi din localități rurale ale județului Buzău pentru prezentare, inițiere și formare în activitățile de robotică. Ultimii ani au demonstrat o dezvoltare a interesului elevilor pentru robotică fiind obținute rezultate deosebite atât la nivel național cât și internațional. Apreciez că o astfel de cofinanțare vine în sprijinul susținerii activităților extracuriculare și reprezintă un punct de real interes pentru elevi”, este raportul formulat de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Consilierii județeni au aprobat cofinanțarea cu suma de 20.000 lei pentru proiectul ,,ROBO CARAVANA STEM,, implementat de Colegiul Național ,,Bogdan Petriceiucu Hasdeu,,.
„<Heart of RoBots> este una dintre echipele First Tech Challenge ale Colegiului Național <B.P. Hasdeu> Buzău. Misiunea echipei <Heart of RoBots> este în principal atingerea standardelor înalte în cadrul competițiilor, dar și reprezentarea valorilor FIRST (Gracious Professionalism® și Coopertition®) și promovarea lor în cadrul comunității, prin organizarea și participarea la diverse evenimente. În fiecare an, membrii clubului realizează designul 3D, asamblarea și programarea unui robot, în funcție de tema propusă de FIRST. Echipa <Heart of RoBots> este alcătuită din 15 elevi ai Colegiului Național <B.P. Hasdeu>Buzău, pasionați de robotică, care dețin nu doar abilități tehnice, ci și abilități de marketing și business. Activitatea clubului este caracterizată de profesionalism, de un comportament etic atât față de parteneri, cât și față de adversari și, nu în ultimul rând, de unitatea echipei. Pentru membrii clubului, <împreună> este mai mult decât un mod de a lucra, este cheia spre succes”, se arată în prezentarea clubului hasdeian de robotică.