Actualitate

200 de biserici din județul Buzău au cerut bani de la Consiliul Județean – Ce vor face cu banii

În cadrul ședinței ordinare de lucru din data de 29 iulie, consilierii județeni au aprobat un proeict de hotărâre , propus de președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, prin care 66 de biserici vor primi sume cuprinse între 10.000 și 20.000 lei, cu titlu de subvenție, banii urmând să fie folosiți pentru diferite lucrări de întreținere a lăcașelor de cult.

59 de parohii vor primi câte 10.000 de lei, două câte 5000 de lei , iar alte cinci vor primi câte 20.000 lei.

Cele trei biserici care vor primi cei mai mulți bani sunt din municipiul Buzău, Sfântul Spiridon, Eroilor, Greci. Aici se vor face lucrări la acoperiș sau placări cu travertin și amenajarea gardurilro împrejmuitoare.

În zona Râmnicului Sărat, 20.000 de lei se vor duce către Mânăstirea Sfânta Treime , cunoscută și ca Mânăstrirea Podul Bulgarului, pentru continuarea lucrărilor de pavare a curții, precum și la Protoieria Râmnicu Sărat, ajutorul financiar solicitat pentru construirea unei locuințe de serviciu și amenajarea unui spațiu comercial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *